Țările din America Latină au convenit luni să împună sancțiuni unor membri ai guvernului președintelui venezuelean Nicolas Maduro ca parte a eforturilor de a-l determina să demisioneze din funcție, dar și-au exprimat rezerve cu privire la orice folosire a forței, scrie Mediafax, citând Reuters.

Ministrul columbian de externe, Carlos Holmes Trujillo, a declarat că măsurile vor permite guvernelor să înghețe bunurile aparținând oficialilor din țările lor are au legături cu Maduro, vizându-i pe cei suspectați de activități ilicite, corupție și încălcări ale drepturilor omului.
„Acest lucru permite țărilor din regiune să creeze, prin acțiune colectivă, condițiile pentru ca poporul venezuelez să trăiască liber mai devreme decât mai târziu. Este un pas transcendental de mare însemnătate în favoarea păcii și a legalității”, a afirmat ministrul columbian.
Liderul opoziției Juan Guaido a fost recunoscut ca lider al Venezuelei de către Statele Unite și majoritatea țărilor occidentale încă din ianuarie, dar Maduro păstrează recunoașterea Adunării Generale a ONU formată din 193 membri.
Echipa lui Guaido a apelat la realegerea frauduloasă a lui Maduro în 2018 și speră să folosească Adunarea ONU a liderilor mondiali din această săptămână pentru a face rost de mai mult sprijin, după luni întregi de discuții intrate în impas și eșuate.
mai mult la : hotnews.ro