N-am apucat comunismul în România, dar l-am trăit în Venezuela, așteptând la cozi interminabile pentru o hârtie igienică.
Când treci granița din Columbia în Venezuela
Iar dacă Dumnezeu își întorsese fața de la La Guajira, guvernul procedase întocmai și nici cu colțul ochiului nu s-a mai uitat la Maicao, al doilea cel mai mare centru urban de lângă granița cu Venezuela. De când venezuelenii se revarsă în valuri peste granițele naționale, acest oraș, luat cu asalt de mii de suflete care vin, pleacă sau rămân, s-a transformat într-un bazar enorm. Într-un oraș tranzitat peste măsură, un loc al afacerilor infinite, al munților de produse așezate unele peste altele, de unde venezuelenii cumpără tot ce lipsește de pe rafturile țării lor la prețuri infime. Închipuie-ți, dacă vrei, piețele românești de după ’90, la care mai adaugă o climă tropicală, tensiuni cauzate de cete de imigranți nedoriți, revărsări de ură și, pe alocuri, crime.
Metroul din Caracas este simbolul debandadei. Nimeni nu cumpără bilete, nimeni nu compostează. Există cineva la casele de bilete, dar numai fizic. Că e-n grevă. S-a săturat să lucreze pe câțiva dolari, așa că lasă pe oricine să treacă. De ce mai vine atunci? Poate pentru ăia câțiva dolari, că alții n-are de un’ să scoată.
mai mult la /www.vice.com/
