Venezuela a decis să dea în judecată banca centrală din Marea Britanie pentru a forţa instituţia să îi dea înapoi rezerve de aur în valoare de 1 miliard de dolari, susţinând că are nevoie de bani pentru a finanţa răspunsul în faţa crizei coronavirusului, potrivit CNBC.
Aurul aflat în custodie la Banca Angliei este reţinut acolo, ca rezultat al sancţiunilor impuse de Marea Britanie şi SUA ţării sud-americane.
Administraţia preşedintelui Nicolas Maduro susţine că vrea ca Banca Angliei să vândă o parte din rezervele de aur ale Venezuelei pentru a ajuta ţara sud-americană să-şi finanţeze răspunsul medical şi economic în faţa pandemiei.
Documentul prin care Venezuela acţionează legal banca centrală din Marea Britanie îi cere acesteia să transfere fondurile către Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite. De aici, fondurile ar trebuie să fie utilizate pentru a administra achiziţia de alimente şi provizii medicale.
Cum s-a ajuns aici
Disputa legală vine într-un moment în care sistemul de sănătate al Venezuelei arată mai rău ca niciodată, multe dintre spitale fiind în incapacitate de operare din cauza unor probleme precum lipsa curentului electric sau chiar a apei curente.
mai mult la /www.zf.ro/